Poți să citești Evangheliile de ani de zile, să știi pe de rost întâmplările și să ai totuși în tine locuri în care adevărul n-a ajuns. Frica de a nu fi suficient. Rușinea pe care n-ai spus-o nimănui. O vinovăție care se întoarce noaptea, chiar și după ce ai cerut iertare.
Și de multe ori ți s-a spus să te rogi mai mult, să postești, să aștepți în tăcere. Sunt lucruri bune. Au venit de la oameni care au vrut binele, dar nu au știut cum să ajungă mai adânc. Iar tu ai rămas cu o întrebare pe care poate nici nu ai rostit-o: de ce credința mea nu ajunge și în emoțiile mele?
Uneori, fără să ne dăm seama, folosim chiar lucrurile sfinte ca să nu simțim. Un verset pus repede peste o rană. Un „lasă, că Dumnezeu știe” spus ca să închidem o discuție care ne doare. Asta nu e vindecare. E evitare, chiar dacă poartă haine spirituale.
Iisus nu lucra așa. Când întâlnea un om rănit, nu îi dădea o rețetă. Îl vedea. Îl asculta. Îi punea o întrebare care deschidea ceva. Îi spunea adevărul, dar cu atâta iubire încât adevărul nu îl strivea, ci îl ridica. Și apoi îl chema mai departe, spre o viață nouă.
Cristoterapia nu este doar un curs despre Iisus. Este o școală în care învățăm din felul în care El întâlnea oamenii răniți. În centrul ei nu se află o tehnică, ci o Persoană.
Aducem împreună profunzimea Evangheliilor, înțelegerea psihologică a omului și practici concrete de transformare interioară. Ca adevărul pe care îl crezi să ajungă, în sfârșit, și în locurile în care te doare.